Epistola către Filipeni

          Despre Sfântul Policarp, episcopul Smirnei avem mai multe izvoare care ne dau informaţii despre el: -epistola sa către Filipeni

–          Epistola Sfântului Ignatie al Antiohiei către Policarp

–          Mucenicia Sfântului Policarp

–          Sfântul Irineu de Lyon( Adversus Haeresis)

–          Tertulian

–          Eusebiu de Cesareea(Istoria bisericească)

–          Fericitul Augustin(De viris illustribus)

Toate aceste izvoare nu precizează data naşterii, însă din propria mărturisire a Sfântului Policarp aflăm că el a trăit 86 de ani. Aici apare o controversă în ceea ce priveşte data morţii sale, căci dacă se acceptă anul 156 ca an al morţii sale, atunci el s-a născut în anul 70, iar dacă mizăm pe cealaltă variantă care dă ca an al morţii sale anul 168, ar însemna că Sf. Policarp s-a născut în anul 82. Pe lângă aceste 2 păreri mai avem una  care conform patrologilor H. Grigoire şi P. Orgels, susţine că Sf. Policarp a murit în anul 177, şi în 91 s-a născut. Dacă ţinem cont de vizita (din anul 107) pe care Sfântul Ignatie i-o face lui Policarp la Smirna tindem să credem că acesta a murit în anul 156, căci dacă e să confruntăm cele 3 date ale morţii sale vom observa că este exclusă varianta ca Sf Policarp să fi avut 16 ani(daca admitem data morţii în anul 177) sau 24 de ani (dacă admitem anul 168), ci mai degrabă 37 de ani, căci nu avea Sf Ignatie ce să discute cu un copil de 16 ani sau cu un tinerel de 24 de ani.

            Sfântul Policarp avea părinţi creştini şi s-a botezat de la o vârstă fragedă, asta reiese din însăşi marturia sa când afirmă că a slujit lui Hristos 86 de ani. Sfântul Irineu de Lyon l-a cunoscut personal, şi vorbeşte de legătura acestuia cu Sf. Evanghelist Ioan afirmând că Policarp a fost pus episcop direct de Apostoli, iar Tertulian afirmă că însăşi Evanghelistul Ioan l-ar fi sfinţit episcop de Smirna.

            În anul 155 îl vizitează pe Papa Anicet la Roma pentru a discuta despre data serbării Paştelui[1], deşi nu au ajuns la o înţelegere cei doi s-au despărţit în pace. După întoarcerea din Roma, nu după mult timp Policarp a murit, primind cununa muceniciei în anul 156?, 23 februarie. Cu 3 zile înainte de a muri a visat felul morţii sale şi a spus că va fi ars de viu, după ce a murit, moaştele sale au fost strânse de creştini şi puse la loc de cinste. Informaţii despre mucenicia sa avem într-o scrisoare a Bisericii din Smirna către Biserica Filomelium din Frigia.

            Potrivit mărturiei Sf. Irineu de Lyon, Sf. Policarp a scris mai multe epistole, şi pentru Bisericile vecine, însă a mai rămas numai aceasta către Filipeni.

            Epistola către Filipeni s-a păstrat în 9 manuscrise, care toate au ceva în comun, au o lacună  -o lipsă mai exact-  la sfârşitul capitolului IX, ceea ce denotă că toate cele 9 manuscrise au fost copiate de pe un alt manuscris mai vechi şi care la rândul lui avea şi el aceiaşi problemă şi anume lipsa de text de la sfârşitul cap.IX.

            Capitolul XIII ridică şi el o problemă destul de delicată, în epistolă Sf. Policarp vorbeşte despre Sf. Ignatie şil fericeşte pe acesta, pe când în capitolul XIII Sf. Policarp le cere filipenilor să-l înştiinţeze dacă află ceva despre Ignatie. Având în vedere aceasta diferenţă între epistola în sine şi capitolul XIII, mulţi patrologi afirmă că acest capitol ar fi fost scris aparte de epistolă. Referindu-se la aceasta, P. N. Harrison încearcă să rezolve această problema printr-o „tăietură de foarfecă”, detaşând din corpusul întreg al epistolei capitolul XIII şi transformându-l astfel într-un bilet.

            Epistola către Filipeni  nu e trimisă numai din partea Sf. Policarp, ci din partea întregii comunităţi din Smirna, căci scrie  „Policarp şi preoţii cei dimpreună cu el”.

            În cap. I  Sf. Policarp îşi exprimă bucuria faţă de cei din Biserica filipenilor şi face apel la originea veche  a acestei Biserici „rădăcina trainică a credinţei voastre…vestită din timpuri vechi ”.

            Cap. II – dă diferite sfaturi argumentate scripturistic şi îi îndeamnă pe filipeni să renunţe la legea Talionului sau să nu o uzeze în viaţa lor de creştini „nerăsplătind rău cu rău sau lovitură cu lovitură”.

Cap. III – Sf. Policarp face o analiză a celor trei virtuţi teologice- credinţa, nădejdea şi dragostea- „credinţa este mama noastră când îi urmează nădejdea şi-i premerge dragostea de Dumnezeu şi de aproapele”.

În cap IV, V şi VI Policarp reia îndemnurile Sf. Ap. Pavel folosite în epistolele sale, sfătuieşte comunitatea din Filippi să se ferească de iubirea de arginţi, pe femei le îndeamnă să fie supuse soţilor lor, diaconii să fie în bună rânduială etc, iar pe tineri „să se supună preoţilor şi diaconilor ca lui Dumnezeu”. Se mai adresează şi preoţilor, pe care îi îndeamnă să se ferească de păcate.

Cap. VII -în acest capitol trece automat de la un registru liturgic şi al îndemnurilor la o dimensiune dogmatică şi tratează succint anumite dogme (Întruparea Mântuitorului, Sfânta Cruce, Învierea etc) [2]. Totodată Sf. Policarp a fost şi un redutabil luptător împotriva ereticilor, de aceea îi şi îndeamnă pe filipeni „părăsiţi deşertăciunea celor mulţi şi învăţăturile false…să ne întoarcem la învăţăturilevce ni s-au predat dintru început”.

Cap. VIII – se încadrează tot în această dimensiune dogmatică, având un caracter profund hristologic. După îndemnurile şi mica argumentare dogmatică din cap. VII şi VIII Sf. Policarp aduce în cap. IX exemple concrete de urmat/modele precum Ignatie, Zosima, Rufu, pe Apostoli etc şi vrea să accentueze că „aceştia n-au umblat în zadar.” În cap. X sublinează importanţa urmării „pildei Domnului” cât şi unitatea în credinţă.

Un lucru foarte interesant întâlnim în cap. XI, unde Sf. Policarp aduce în discuţie un caz concret, vorbeşte de preotul Valens, problema era defapt lăcomia acestuia şi spune despre el că „nu-şi cunoşte locul ce i s-a dat”. În această epistolă Sf. Policarp pleacă dinspre general (sfaturi, îndemnuri şi argumente dogmatice) înspre concret(exemplul preotului Valens), probabil că acesta a fost scopul episcopului de Smirna, scop care îmbracă 2 forme –unul general pentru toate comunitatea şi unul particular, adresat în special preotului Valens.

Cap. XII – îndeamnă la rugăciune pentru toţi sfinţii şi îşi exprimă convingerea că filipenii sunt cunoscători ai Scripturii şi fericeşte pe „cel ce îşi aduce aminte de aceste cuvinte”.

Din conţinutul cap. XIII rezultă clar că acesta a fost scris aparte şi altcândva decât corpusul epistolei, acest lucru se vede din referirile făcute la persoana Sf. Ignatie pe care îl dă ca exemplu de urmat în cap. IX, iar în cap XIII îşi exprimă nedumerirea neştiind nimic din cele ce s-au întâmplat cu el în ultimul timp „daţi-ne de ştire dacă veţi afla ceva de Ignatie şi de cei ce sunt cu el

Cap. XIV reprezintă defapt încheierea şi afirmă că „acestea vi le-am scris prin Crescens”.

            Epistola către Filipeni este un nestemat al literaturii creştine post-apostolice şi aduce importante lămuriri legate de viaţa Bisericii primare. Îndemnurile Sf. Policarp din această epistolă către Filipeni[3] se pot adresa şi nouă, deoarece ele sunt caracterizate de o anumită actualitate şi prin care putem rezolva probleme actuale ale Bisericii.


[1] În vremea aceea Paştele se sărbătorea în Asia Mică la data de 14 Nissan, orice zi ar fi căzut, iar la Roma se sărbătorea totdeauna Duminica, de aceea Sf. Policarp a vrut să vorbească cu Papa  Anicet despre această problemă.

[2]   Sf. Policarp le aminteşte cu toate că nu erau definitivate oficial, acestea-deşi erau dogme din totdeauna-  devin oficiale la Sinoadele ecumenice I; III şi IV.

[3] Este posibil ca pe lângă Epistola către Filipeni să mai fi existat şi alte epistole ale Sf. Policarp, deoarece în cap. XIII vorbeşte pe lângă epistolele Sf. Ignatie şi de alte epistole „pe care le avem la noi

Anunțuri