Republica Veneţia a fost şi este cunoscut şi sub următoarele nume: „Republica Sfântului Marcu” (La Repubblica di San Marco), „Republica Leului” (La Repubblica del Leone), „Preasenina” (Serenissima) etc.

Nu sunt aspecte certe asupra originii oraşului: cu toate legenda locală acreditează ziua de 25 martie a anului 421 drept moment al întemeierii Cetăţii, se pare că Veneţia s-a născut ca urmare a fluxului de refugiaţi care au abandonat câmpia padană sub ameninţarea invaziei longobarde din nordul Italiei în anul 568.

Aşezată la graniţa culturală cu Imperiul Bizantin, Veneţia şi-a dezvoltat un puternic spirit de independenţă care a dus la formarea unui oraş stat. Conducătorul politic era dogele (din latinescul dux), teoretic ales pe viaţă, dar în practică, în special în primele secole de existenţă a comunităţii, adesea constrâns să renunţe la propriul mandat ca urmare a unor rezultate nesatisfăcătoare ale propriului guvern.

În apogeul puterii sale, Veneţia controla mare parte din coasta Mării Adriatice, multe insule din Marea Ionică şi Marea Egee, era principala putere militară în Mediterana orientală şi se număra printre principalele forţe comerciale din Orientul apropiat. Punctul culminant al Imperiului colonial veneţian a fost atins în urma Cruciadei a patra, în vremea dogelui Enrico Dandolo, atunci când, ca o consecinţă a cuceririi Constantinopolului de către cruciaţii veneţieni şi non-veneţieni, în 1204 a fost întemeiat Imperiul latin de Constantinopol, un stat dominat din punct de vedere comercial de Republica Veneţia, iar aceasta din urmă a intrat în posesia mai multor insule din Marea Egee (precum Negroponte – astăzi Eubea, Naxos, Chios etc., ulterior şi Creta, precum şi oraşele Modon şi Coron din Peloponez. Începând cu primii ani ai secolului al XV-lea, teritoriul republicii s-a extins şi în Italia de nord, prin supunerea oraşelor învecinate (Padova, Vicenza, Verona etc.) şi a regiunii friulane. Astfel, în a doua parte a secolului respectiv, dominaţia veneţiană se întindea până la fluviul Adda, incluzând noi oraşe, precum Bergamo şi Brescia.

În secolul al XVIII-lea, Veneţia era printre oraşele cele mai rafinate din Europa, cu o mare influenţă în domeniul artelor, arhitecturii şi al literaturii acelei perioade. Teritoriul Republicii Veneto cuprindea Veneto, Istria, Dalmaţia, Cattaro (azi, Kotor) şi o parte din Lombardia şi din Emilia-Romagna. Dar după 1070 de ani de independenţă, în 12 mai 1797 oraşul este cucerit de Napoleon Bonaparte. Dogele Ludovico Manin este constrâns de Napoleon să abdice şi este dizolvat Consiliul Republicii pentru a proclama „Guvernul Provizoriu al Municipalităţii Veneţia”. Pe 16 mai 1797 trupele franceze au ocupat oraşul.

În 17 octombrie 1797 „Municipalitatea Veneţia” încetează să mai existe, fiind cedată Austriei. Veneto, Istria, Dalmaţia şi Cattaro au format „Provincia veneta a Imperiului Austriac. Austriecii au intrat în oraş pe 18 ianuarie 1798. Din 1866, Veneţia a intrat în componenţa Regatului Italiei.

Anunțuri