ATENAGORA ATENIANUL
ÎNVIEREA MORŢILOR-ARGUMENTARE FILOSOFICĂ ŞI TEOLOGICĂ

Viaţa şi opera – consideraţii generale,

Legat de viaţa şi activitatea sa nu avem prea multe date sau informaţii, iar singurul scriitor bisericesc care aminteşte de el, Metodiu de Olimp (citând din tratatul Despre înviere), nu ne oferă amănunte edificatoare.
Nu se cunosc data şi locul naşterii, dar se pare că a trăit în timpul lui Marc Aureliu (161-180) şi al lui Commodus (180-192). A fost instruit în teologie şi filosofie, având înclinaţii deosebite spre cea de-a doua. Este posibil ca Atenagora să fi exercitat meseria de retor sau să fi fost profesor de retorică, deoarece ambele sale lucrări “sunt nişte diamante filologice în inexistenta literatură a timpului său” .
Atenagora a fost un apologet al creştinismului, fapt dovedit de lucrarea sa Solie pentru creştini, dar în esenţă ea este mai mult filosofică decât teologică. Nu se ştie cum s-a încreştinat, poate prin lecturarea Bibliei sau prin frecventarea vreunei şcoli catehetice existentă în Atena. El a mai primit şi supranumele de Atenianul “Atenagora e un atenian…şi prin modul raţional în care pune şi discută problemele, prin înţelepciunea şi moderaţia cu care cântăreşte faptele şi sugerează concluziile…prin tonul respectuos, prin armonia gândirii…”
Filosofia, ca trăsătură dominantă a operei sale, a făcut pe marea majoritate a patrologilor să-i acorde nomenclatura sau titlul de filosof creştin, aceasta şi pentru că el susţine cauza creştină şi combate acuzele aduse creştinilor (ateismul, antropofagismul etc) prin argumente filosofice “şi pentru că a scris despre adevărul creştin numai cu premise filosofice, a fost numit corect filosof creştin.” Am mai putea consemna că lui Atenagora i s-au acordat şi alte denumiri,titluri cum ar fi gânditorul din Atena “Solia pentru creştini aparţine gânditorului din Atena, pe nume Atenagora…”
În ceea ce priveşte opera sa, aceasta nu este vastă, dar importanţa ei este evidentă, deoarece deşi este una de influenţă filosofică trateaza doua teme delicate :
– creştinismul şi apărarea acestuia de insultele păgânilor în Solia pentru creştini;
– învierea mortilor, o problemă dogmatică, însă abordată într-o dimensiune filosofică în tratatul Despre învierea morţilor ;
De asemenea este important de menţionat că opera “filosofului crestin” Atenagora este cuprinsă în codicele Paris gr. 451, copiat/transcris în anul 914 de bibliograful bizantin Areta, mai târziu arhiepiscop de Cezareea Capadociei. Mai apoi opera sa a fost copiată în alţi codici mai buni.
Solia pentru creştini este o apologie complexă, în 37 de capitole în care Atenagora expune împăraţilor Marc Aureliu, Antonin Piosul şi Lucius A. Commodus situaţia anormală şi problematică a creştinilor din Imperiu, răspunzând la cele trei acuzaţii principale aduse creştinilor: -ateismul, antropofagismul şi incestul. Prima acuzaţie, Atenagora o combate criticând lumea păgână şi concepţiile greşite ale acesteia, arătând că numele zeilor cât şi legendele acestora sunt opera poeţilor Orfeu, Homer, Hesiod etc iar statuetele idolilor sânt mai recente decât fabricanţii lor “nu există niciun idol care să nu fi fost confecţionat de mâna omului…noi nu sântem atei, pentru că socotim ca Dumnezeu pe Creatorul acestui univers şi pe Logosul care e cu El ”(Solie pentru creştini, cap. 30).
În partea a doua a apologiei, respinge celelalte doua acuze (antropofagismul şi incestul). Combătând incestul, Atenagora se foloseşte în demersul sau apologetic de mitologie, dând ca exemple negative faptele zeilor şi acele “aventuri desfrânate şi neruşinate…(îl dă exemplu pe Zeus)…Zeus a zămislit copii nu numai cu mama lui, Reaşi cu fiica lui, Kore…ci şi-a luat de soţie şi pe propria lui soră… ” (Solie pentru creştini, cap. 32), iar referitor la căsătorie o admitea doar pe prima, fiind reticent în ce priveşte căsătoria a doua, pe care o numeşte “adulter decent”.

Învierea morţilor
Acestea sunt spuse cu referire la prima sa lucrare, însă latura care interesează şi care marchează partea a doua a acestei cercetări vizează o problemă eminamente eshatologică, adică învierea morţilor.
Tratatul Despre învierea morţilor, a fost scris probabil, în jurul anului 180 şi susţine teza învierii trupurilor cu argumente exclusive filosofice, în 25 de capitole. Însă în ceea ce priveşte demonstraţia învierii autorul se sprijină şi pe argumente teologice, antropologice şi chiar din domeniul biologiei şi medicinei “este cea dintâi lucrare creştină care prezintă şi dezbate dogma învierii morţilor în cadrul filosofic şi cu material exclusive filosofic”
Pentru a expune cele privitoare la învierea morţilor trebuie să facem apel şi la viziunea ortodoxă, dogmatică stabilită la Sinuadele ecumenice şi de către Sfinţii Părinţi, asta fără a considera că tratatul despre învierea morţilor este în contradicţie cu doctrina ortodoxă. Astfel în cele ce urmează, expunerea va fi împărţită în trei subpuncte.
Primul subpunct ar fi argumentarea filosofică propriu-zisă a lui Atenagora despre învierea morţilor , subiect pe care el îl tratează chiar şi în Solie pentru creştini, mai spre final, în capitolul 36; în acest sens Atenagora afirmă : “Să se ştie însă, că nu suntem singurii care spun că trupurile vor învia odată…aşa ceva şi filosofii susţin…după părerea lui Pitagora şi a lui Platon, cu toate descompunerea trupurilor, nimic nu ne-ar împiedica să credem că trupurile omeneşti s-ar putea compune din nou în elementele din care fuseseră formate la început.” (Solie pentru creştini, cap. 36)
Atenagora face uz de terminologia filosofică pentru a se face înţeles şi foloseşte expresii care vizează aspecte ale metafizicii umane exemple: “existenţă trecătoare…fragilă”, “existenţă raţională”. Apoi prezintă şi aspecte legate de raportul omului cu Creatorul său, acesta din urmă îi dă omului “viaţă…îi insuflă o lege şi îi asigură o existenţă conştientă”. De asemenea în tratatul său legat de învierea morţilor, Atenagora precizează cele 2 elemente din care este compus omul subliniind “Creatorul i-a dat (omului) suflet nemuritor şi un trup sensibil”, în această argumentare de mare valoare este faptul precizării însuşirilor celor doua elemente, trupul este sensibil, iar sufletul nemuritor, însuşire ce sprijină susţinerea acestei teze (învierea morţilor).
Argumentarea strict filosofică este oarecum limitată, deoarece în consideraţiile sale despre învierea morţilor, Atenagora nu aminteşte în niciun fel despre Învierea Domnului Iisus Hristos, aceasta şi din cauza faptului că el se foloseşte foarte puţin de Scriptură şi Tradiţie căci “această lucrare nu este una susţinută pe datele biblice” , cu toate acestea nu putem afirma că această argumentare este una precară, pentru că este o treaptă importantă a expunerii.

2. Argumentarea teologică,
Deşi filosofia predomină în această demonstraţie a lui Atenagora, dintr-o lecturare atentă a tratatului Despre învierea morţilor putem observa uşor că acesta este presărat cu unele argumente teologice.
Răspunzând celor ce afirmau că Dumnezeu nu mai poate să reînvie pe om , Atenagora spune că “prin aceasta (păgânii) aduc cea mai mare hulă lui Dumnezeu” (Despre învierea morţilor, cap. 9) Puţinele citate scripturistice fac vizibilă prezenţa argumentelor teologice, astfel plecând de la citatul din Mt. 19, 26 “cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” Atenagora evidenţiază că “dacă raţiunea ne spune că cele afirmate prin acest cuvânt (Mt. 19, 26, sau Lc. 18, 27) şi prin tot ce s-a cercetat până acum susţin posibilitatea învierii atunci e limpede ca lumina soarelui că învierea nu e deloc un lucru cu neputinţă, căci desigur ea nu e în niciun chip potrivnică voii lui Dumnezeu”.
Pe lângă acestea există şi argumente antropologice, care trasează un profil al omului “Creatorul L-a adus pe om la viaţă…dându-I raţiune şi insuflându-i o lege, prin care ar vrea să apere şi să păstreze toate darurile de care l-a invrednicit…”( Despre învierea morţilor, cap. 13) Deşi le-am prezentat separate, argumetele filosofice se îmbină armonic şi se susţin reciproc, fără a fi in contradicţie.

3. Comparaţie între filosofia tratatului şi învăţătura dogmatică ortodoxă,
Expunerea demonstrativă a lui Atenagora – după cum am mai spus – este una preponderent filosofică, dar care vizează o problematică dogmatică, de eshatologie mai exact. În opera Despre învierea morţilor nu se poate observa prezenţa evidentă a unei terminologii dogmatice, dar argumentele filosofice imbinate cu cele teologice, respective antropologice trasează în linii mari dogma învierii morţilor. Dacă facem o cercetare mai atentă, observăm că învăţătura dogmatică (cu referire la acest subiect) stabilită de Sinoadele ecumenice este ascunsă în filosofia tratatului lui Atenagora, putem face în acest sens o comparaţie între Sfântul Ioan Damaschinul şi Atenagora. Cu toate că cei doi provin din medii foarte diferite , se poate observa în cazul de faţă că filosofia lui Atenagora a fost premergătoare dogmei ce se va stabili la Sinoade.
Chiar de la-nceput putem face o asemănare între cei doi legată de credinţa despre înviere: dacă Atenagora afirmă –într-o manieră filosofică- “nimic nu ne-ar împiedica să credem că trupurile s-ar putea compune din nou” (Solie pentru creştini, cap. 36) Sf. Ioan Damaschin spune “credem şi în învierea morţilor. Căci în adevăr va fi, va fi învierea morţilor”.
Prin explicaţiile sale filosofice legate de trupul sensibil şi de sufletul nemuritor, Atenagora atestă dihotomia omului. Această “colaborare” a sufletului cu trupul “asigură o viaţă raţională şi o existenţă conştientă” (Despre învierea morţilor, cap. 13); Ioan Damaschinul vorbind de raportul acesta suflet/trup menţionează “Dacă sufletul va fi purtat singur lupta pentru virtuţi, numai el ar fi încununat; iar dacă numai el s-ar fi tăvălit în plăceri, pe bună dreptate numai el s-ar fi pedepsit. Dar pentru că nici virtutea, nici viciul nu le-a săvârşit sufletul fără trup, în chip drept amândouă vor avea parte de răsplată”.
Un argument definitoriu în sprijinul învierii morţilor, îl constituie cap. 15 din tratatul lui Atenagora Atenianul “Preţuirea deopotrivă a sufletului şi a trupului postulează în mod obligatoriu şi învierea trupurilor moarte şi descompuse” (Despre învierea morţilor, cap. 15). Asemănarea- dacă se poate spune aşa- între cei doi se rezumă strict la învierea trupurilor, cât şi la câteva aspecte legate de antropologice, crearea omului de către Dumnezeu, dihotomie etc, Atenagora nu aduce ca argument suprem Învierea Domnului, aşa cum face Ioan Damaschin, dar el este constant în expunerea sa şi mai ales pentru perioada respectivă (sfârşitul sec. II) tratatul Despre învierea morţilor este unul important şi benefic.
Acuma, după cele expuse mai sus, apare întrebarea: Este în concordanţă acest tratat Despre învierea morţilor, al lui Atenagora Atenianul cu învăţătura doctrinei ortodoxe referitoare la această dogmă? Răspunsul este, bineînţeles, afirmativ şi asta pentru că “filosoful creştin” Atenagora Atenianul a anticipat şi expus într-o manieră filosofică ceea ce Sfinţii Parinţi vor stabili oficial la Sinoadele ecumenice.

Concluzii
Atenagora Atenianul este un apologet important şi-un „talent literar al sec. II…care prin precizia lingvistică se situează între neglijenţa lui Justin şi rafinamentul lui Taţian” . Opera sa este formată din doua piese, care deşi au caracter apologetic, autorul lor apare în primul rând ca filosof, sau mai bine spus ca filosof creştin, cu toate că în Biserică nu a rămas această categorie de filosofi creştini.
Argumentarea sa referitoare la învierea morţilor, cu toate lipsurile ei (nu se foloseşte de Scriptură, numele Hristos nu apare în opera sa, nu aminteşte actul Învierii Domnului etc) face din tratalul Despre învierea morţilor cea mai frumoasă scriere de acest fel din întreaga antichitate creştină . Cu toate că tradiţia primelor veacuri aproape nu l-a cunoscut, Atenagora se numpră printre apologeţii de seamă ai Bisericii alături de Iustin Martirul şi Filosoful, Taţian, Meliton de Sardes, Teofil al Antiohiei etc.

Bibliografie:
1. BODOGAE, Pr. Prof. T., CĂCIULĂ, Pr. Prof. Olimp, FECIORU, Pr. prof. Dumitru Fecioru (traducere, note şi indice ), Apologeţi de limbă greacă, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti 2, Editura Institutului biblic şi de Misiune Ortodoxă al BOR, Bucureşti, 1980
2. COMAN, Pr. Prof. Dr. Ioan G., Patrologie, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1984
3. MUNTEAN, Pr. Prof. Dr. Vasile, Istoria Creştină Generală , vol I (ab initio – 1054), Edit. Institutului Bibilc şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008
4. PAPADOPOULOS, Prof. Dr. Stylianos G., Patrologie, Vol. I, traducere de Lector dr. Adrian Marinescu, Edit. Bizantină, Bucureşti, 2006
5. IOAN DAMASCHIN, Dogmatica, traducere de Dumitru Fecioru, Edit. Institutului Bibilc şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005

Anunțuri