Archive for Noiembrie, 2010



„Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos” (Ioan 1, 41)
Sfantul Apostol Andrei a fost din Betsaida,  orasel pe malul lacului Ghenizaret,  fiul lui Iona  din Galileea,  si fratele lui Petru,  primul dintre ucenicii Domnului Hristos.  Inainte de a fi Apostol al Domnului,  Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul.  Dar,  daca a auzit, a  doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan,  pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand:  „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan, 1, 29),  Sfantul Andrei,  lasandu-l pe Ioan,  a urmat dupa Hristos,  zicand fratelui sau Petru:  „Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos” (Ioan, 1, 41).  Si astfel,  l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea,  Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dans

Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli,  Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului,  insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul,  s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc,  datator de viata,  al credintei celei noi intemeiata de Hristos,  si,  mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului,  a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta,  in ziua Invierii.

La randul ei,  Traditia Bisericii ne spune ca,  dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime,  Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea,  pentru propovaduire. Atunci,  acestui intai chemat,  i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia,  Bizantia,  Tracia si Macedonia,  cu tinuturile din jurul Marii Negre,  pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa,  a umblat in aceste locuri nu in graba, ci in fiecare  zabovind si rabdand multe împotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponesului, unde pe multi i-a atras de la inchinarea a idoli,  la Hristos. Tot din Traditie,  mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit,  la Patras,  langa Corint  pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus  „Crucea Sfantului Andrei”.

Sfinte Apostole Andrei roaga-te pentru noi!

Dumnezeului nostru slava!

Anunțuri

Unitatea Bisericii corespunde planului cel dintâi al Creatorului. Omul avea în sine principiul unității, și pe lângă comuniunea cu Dumnezeu, el era chemat să unifice întreaga creație și să o supună. Însă din cauza căderii protopărinților, păcatul a amânat acest plan al lui Dumnezeu și a adus în lume dezbinarea și moartea. Dar Dumnezeu, din marea Sa iubire și milostivire și-a îndreptat Providența Sa spre reunificarea multiplului și restaurarea naturii umane căzute. Aceasta a avut loc prin Întruparea Fiului Său, Care a adus natura umană la unitatea originară.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu e actul de instituire a Bisericii, descoperă în Istorie adevărul despre Dumnezeu întrupat și adevărul despre om, modul comun de existență al lui Dumnezeu și al omului în Persoana teandrică a lui Hristos.

Întruparea Cuvântului nu reprezintă pentru Biserică numai un fapt istoric și supranatural, ci “înomenirea” lui Dumnezeu este un dar al vieții, e putința omului de a-și realiza viața în plinătatea ei ființială, iar această realizare (mântuirea) e posibilă datorită unității Bisericii. În Biserică există unitatea ca dar de la Dumnezeu, accesibil odată cu întruparea lui Hristos, în acest context Părintele Dumitru Stăniloae sublinează faptul că Dumnezeu realizează unitatea intimă a tuturor în/prin Hristos. Sfântul Nicodim Aghioritul distinge trei moduri de unire[1] sau comuniune: –după ființă, specific Persoanelor divine; după lucrare, propriu unirii lui Dumnezeu cu oamenii înainte de Întrupare și cel după ipostas, care este de fapt unirea naturii dumnezeiești cu cea omenească în Ipostasul lui Hristos. Prin cel de-al treilea mod se realizează unirea deplină sau maximală a lui Dumnezeu cu noi oamenii căci “existența în Hristos este sinonima cu realizarea umana, constituie un mers de la dupa chip la Chip sau de la existența iconică la cea reala, asemanarea cu Dumnezeu fiind înțeleasă ca taină a îndumnezeirii, taina unirii cu Dumnezeu în Hristos[2]”.

Mântuitorul unește în Persoana Sa firea dumnezeiască și cea umană, asta înseamnă că dumnezeirea și omenitatea au în Hristos un mod comun de existență și acest mod este unitatea. Unirea celor 2 firi în Hristos  nu este ceva abstract, ci  ea ni se descoperă ca mod de existență și posibilitate a vieții, ca putere de a învinge moartea și infirmitatea existenței noastre și aceasta este posibil deoarece “Hristos ia trup omenesc, acel trup care, după cădere, exista doar fragmentat în invidualități, Îl ia și-l transformă în trupul comuniunii, oferindu-i posibilitatea de a se autodepăși și de a se jertfi pe sine[3]”. Însă această autodepășire nu se produce în chip magic sau automat, deoarece existența umană nu este scutită de trupul individual, supus păcatului și eșecului, dar acum păcatul și eșecul pot fi asumate într-un nou mod de existență și pot deveni prilej de comuniune cu Dumnezeu. Dar cum se pote întâmpla acest lucru? Se poate prin recunoașterea păcatelor și asumarea lor în Hristos, și prin metanoia[4], care este “prima înviere a omului, Preludiul Marelui Sabat, întâlnirea cu Dumnezeu în infernul eșecului și păcatului omului, primul Har și prima experiență a unității[5]”.

Înomenirea Logosului reprezintă realitatea istorică și concretă a kenozei lui Hristos, oferă omului posibilitatea de a racorda trăirea sa la modul ipostatic de existență, la existența “după fire” și “după adevăr”, de aceea și evenimentul existențial al unității eclesiale nu este altul decât această rezonanță între trăirea omului și kenoza lui Hristos, datorită căreia noi “devenim frați ai Unuia-Născut, suntem trupul Său și ne unim cu El…pe acestea toate Pavel le-a numit har peste har” spune Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilia 10, 2 la Epistola către Romani). Prin întruparea Sa ca om Mântuitorul Hristos ne-a făcut accesibilă comuniunea cu Sine ca Dumnezeu, dar mai bine zis cu întreaga Sfântă Treime, și astfel unitatea Bisericii este un reflex al unității Sfintei Treimi.

Iisus este Cuvântul lui Dumnezeu (In 1, 1) Care a ieșit de la Tatăl și a venit în lume (In 16, 28), a venit să-I unească pe oameni nu doar printr-o simplă coexistență pașnică, ci să-I unească cu Tatăl Său și Tatăl nostru, Hristos a adus nașterea din nou și o unitate nouă, treimică pentru ca toți să fie una (In 17, 21). Unitatea este un dar de la Dumnezeu, ea nu e proprietatea noastră, iar pe lângă faptul că Hristos a adus-o El Se și roagă pentru unitate, există în Scriptură 3 locuri/versete care relevă acest fapt: In 16, 10 “Am și alte oi care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul Meu și va fi o turmă și-un păstor… aici El S-a rugat pentru cei ce erau în afara Bisericii și a unității ei. Apoi al doilea loc este In 17, 1 “Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi.” Iar al treilea este In 17, 21 “Ca toți să fie una, după cum Tu Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în noi să fie una…” .

Începând cu Întruparea, fiecare act/etapă a lucrării mântuitoare a lui Hristos e decisiv pentru existența însăși a Bisericii căci “prin întruparea Sa, în unirea nupțială cu umanitatea, Hristos poartă în El Biserica.[6]” Pe lângă acestea Mântuitorul mai spune despre Biserică “porțile iadului nu o vor birui”(Mt 16, 18) asta înseamnă că Biserica este menținută în unitate și făgăduințele Sale sunt valabile până la sfârșitul timpului.

Rezumând cele spuse până acum, putem observa rolul covârșitor și definitoriu al Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos și totodată putem numi acest act al iconomiei mântuirii un dar al unității (eclesiale), însă totul s-a făcut după sfatul treimic și ca rezultat al iubirii treimice. Iar în ce privește Duhul Sfânt, Acesta nu e un agent secundar al lucrării mântuitoare, ci e prezent în fiecare moment după modul care Îi este propriu. După Învierea Sa, Hristos deschide calea pentru darul Duhului Sfânt, așadar “Biserica este definită simultan, prin lucrarea lui Hristos și prin prezența Duhului Sfânt, ambele constituind cele două mâini ale Tatălui[7]”, astfel unitatea primită ca dar “devine” și unitatea Duhului.


[1] Vezi Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol.2, Ed. EIMBOR, București, 2003, p. 47

[2] Pr. Ioan C. Tesu, Omul Taină Teologică, Ed. Christiana, Bucuresti, 2002, p. 163

[3] Christos Yannaras, Adevărul și Unitatea Bisericii, traducere din lb. greacă de Ierom. Ignatie Trif și Ionuț D. Uliniuc, Ed. Sofia, București, 2009, p. 37

[4] Lb. greacă, etimologic înseamnă “schimbarea minții”

[5] Ch. Yannaras. op. cit. p. 39

[6] Pr. Boris Bobrinskoy, Taina Bisericii, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia 2004, p. 74, aici Pr. B. Bobrinskoy preia această referință din studiul Întruparea lui Dumnezeu ca temelie a Bisericii (cap. 4) al Pr. Serghei Bulgakov

[7] Ibidem, p.75

-acest fragment face parte din studiul Taina unitatii eclesiale, publicat in revista Semanatorul ARP, 2 septembrie 2010

Postul bucuriei


Postul Nasterii Domnului sau al Crăciunului ne dă putinta curătirii trupesti si sufletesti. El închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugăciune, asa se cuvine să astepte crestinii si să întâmpine prin ajunare pe ‘Cuvântul lui Dumnezeu’ născut din Fecioara Maria.

Postul Craciunului este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Incepe pe 15 noiembrie si se incheie pe 24 decembrie. Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, cand acesta astepta sa primeasca cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatra ale Tablelor Legii. Astfel, crestinii postind 40 de zile, se invrednicesc sa primeasca pe Cuvantul lui Dumnezeu intrupat si nascut din Fecioara Maria.

Dezlegari in Postul Craciunului

Dupa randuiala din pravile, in timpul acestui post, miercurea si vinerea nu mancam cu untdelemn si nu bem vin. In aceste doua zile postim pana la ora 3-4 p.m., cand manacam hrana uscata sau legume fierte. Daca se intampla sa cada miercuri si vineri un sfant care sa aiba Doxologie mare, dezlegam numai la untdelemn si la vin si mancam o singura data in zi. Daca s-ar intampla miercuri sau vineri sa cada un sfant care are Priveghere, dezlegam la untdelemn, la vin si la peste. Si daca se va intampla pomenirea sfantului al caruia este hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni mancam peste.

Marti si joi nu mancam peste ci numai untdelemn si vin. Daca se intampla sa cada un sfant marti sau joi, care sa aiba Doxologie mare, atunci mancam peste.

Sambetele si duminicile mancam peste.

La sarbatoarea Intrarii in Biseria a Maicii Domnului, in orice zi se va sarbatori, chiar daca va fi miercuri sau vineri dezlegam si la peste.

Din ziua a 20 a pana in ziua a 25 a lunii decembrie, chiar de va fi vreun sfant , in ziua de sambata si duminica nu mancam peste.

In tipicul Sfantului Sava intalnim urmatoarele precizari: „Deci suntem datori in aceste 40 de zile sa pazim in fiecare saptamana, trei zile postindu-le fara untdelemn si vin: luni, miercuri si vineri. Iar daca se va intampla vreun sfant mare in aceste zile intru pomenirea lui dezlegam si facem praznic pentru dragostea sfantului. Adica in ziua a 16-a, a 23-a si a 30-a ale lunii noiembrie. Si in zilele 4, 5, 6, 9, 17 si 20 ale lunii decembrie. Daca aceste zile se vor intampla marti sau joi atunci mancam peste iar daca va fi luni, miercuri sau vineri dezlegam numai la untdelemn si vin, iar peste nu mancam in afara de faptul daca se va intampla sa fie hramul Bisericii. Deci daca se va intampla hramul vreunui sfant dintre acestia in manastire atunci dezlegam la peste si la vin in orice zi ar cadea. Iar unele Tipice de la ziua a 9-a a lunii Decembrie poruncesc sa postim si la peste, sa nu mai facem nici un fel de dezlegari, in afara de sambata si duminica si de va fi hramul vreunui sfant (cand se dezleaga).”

Randuieli liturgice specifice Postului Nasterii Domnului

In timpul Postului Nasterii Domnului,  incepand cu data de 21 noiembrie, se introduc in cadrul slujbei Utreniei, Catavasiile Nasterii Domnului, care se canta pana in data de 30 decembrie inclusiv. In aceasta perioada a Postului Craciunului, la Ceasuri si Pavecernita nu sunt cantate stihirile si nici troparele, ci toate sunt rostite. Daca ajunul Craciunului cade sambata sau dumnica, slujba Ceasurilor Imparatesti se muta in vinerea dinainte, aceasta zi devenind aliturgica. De asemenea, daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri se va oficia in aceasta zi Liturghia Santului Vasile cel Mare, urmand ca in ziua praznicului sa se savarseasca Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va fi sambata sau dumnica, in ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua Craciunului – Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.

Hristos se naste mariti-L…

%d blogeri au apreciat asta: