Archive for Aprilie, 2011


Deniile din Săptămâna Patimilor


Deniile se savarsesc incepand cu searaFloriilor, pana in Vinerea Mare, cand se canta . Cuvantul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” si inseamna priveghere sau slujba nocturna. In Transilvania, intalnim cuvantul „straste” pentru denii. Acest termen are semnificatia de „patima”. Expresia „a merge in strasti” insemna „a merge la denii”.

Deniile se savarsesc numai in doua saptamani din timpul unui an bisericesc si anume: in saptamana a cincea si a saptea din Postul Sfintelor Pasti. S-a pastrat denumirea de Denie pentru Utreniile din Saptamana Patimilor, pentru ca ele se savarsesc seara, potrivit troparului: Iata, Mirele vine in miezul noptii…”.

Chiar daca Denia este o Priveghere, ea difera de ceea ce Tipicul indica prin Priveghere. Denia este doar Utrenia simpla a zilelor de rand, in vreme ce Privegherea presupunea Utrenia unita cu Vecernia si Litia. Dar si ca Utrenie simpla, Denia nu se aseamana cu Utrenia din zilele de rand, pentru ca ea cuprinde cantari si rugaciuni specifice doar perioadei Sfintelor Pasti (troparul „Iata, Mirele vine…”, luminanda „Camara Ta, Mantuitorule“, troparul „Cand slaviti ucenici…”).

Specificul Saptamanii Patimilor – slujbe si randuieli

Luni, marti si miercuri se oficiaza . In Joia Mare se oficiaza Liturghia Sfantului Vasile Cel Mare unita cu Vecernia. Joia Patimilor este ziua in care, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie, se mai scoate inca un agnet, care se sfinteste odata cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Sunt asezate pe acelasi disc si impreuna sunt aduse pe Sfanta Masa la Vohodul mare. Al doilea Agnet este pastrat pana in Martea Luminata cand este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce a fost sfaramat, este pus intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Din acest Agnet, preotul impartaseste in cursul intregului an, pe cei care din motive bine intemeiate nu pot ajunge la biserica. Tot din acest Agnet sunt impartasiti si pruncii nou botezati.

In unele manastiri, in Joia Patimilor are loc ritualul spalarii picioarelor, care aminteste de gestul de smerenie facut de Hristos inainte de Cina cea de Taina – spala picioarele ucenicilor. In manastiri, staretul este cel care spala picioarele monahilor.

Vinerea Mare este o zi aliturgica, nu se savarseste Sfanta Liturghie. In dimineata acestei zile, se scoate Epitaful din Sfantul Altar si se aseaza pe o masa  in mijlocul bisericii. Aceasta Masa are in fata Sfanta Cruce scoasa din Joia Mare. Seara se oficiaza slujba Prohodului Domnului, in timpul careia se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf (o panza care reprezinta scena punerii in mormant a Mantuitorului). Dupa aceasta procesiune, preotii vor aseza Epitaful pe Sfanta Masa din Altar, unde va ramane pana in miercurea din ajunul Inaltarii Domnului.

Semnificatia Deniilor din Saptamana Patimilor

Luni, in Saptamana Sfintelor Patimiri, Biserica ne aduce aminte de Patrarhul Iosif care a fost vandut de fratii sai in Egipt. El este o preinchipuire a lui Hristos, vandut de Iuda.

Tot in timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Marti se face pomenirea celor 10 fecioare. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta realizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. Miercuri este ziua in care Iuda L-a vandut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginti.

Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului.

Specific deniei de joi seara este citirea celor 12 Evanghelii si scoaterea solemna a Sfintei Cruci in naosul bisericii. Exista obiceiul ca atunci cand preotul citeste din Sfintele Evanghelii, credinciosii sa aprinda lumanari si sa se aseze in genunchi.

In Vinerea Mare face pomenire de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul.

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricaciune pe cei din veac adormiti.

Sambata seara, incepe slujba Invierii. Ajunsi in ziua Sfintei Invieri, Biserica ne cere:

„In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”.

Anunțuri

Psalmul 102, în greacă!



Sfântul Patrick este cel mai iubit si cel mai cunoscut sfant al Irlandei. Sfantul Patrick, luminatorul Irlandei, s-a nascut in jurul anului 381 d.Hr., intr-un sat numit Bannaven Taberniae. Sfantul Patrick provine dintr-o familie de slujitori ai altarului – bunicul sau Potitus a fost preot, iar tatal sau Calpurnius, diacon.

Numele Patrick sau Patrichie insemna in limba latina om de neam mare. Din relatarea vietii sale, aflam ca la varsta de 16 ani ajunge sa uite de Dumnezeu. Cand a implinit aceasta varsta, satul in care se afla este jefuit de pirati, iar el este vandut ca sclav in Irlanda. Ajunge pastor de oi pe muntele Slemish, in Antrim County. Plecarea in robie i-a schimbat desavarsit viata. Din tanarul bogat si lipsit de griji, ajunge persoana care rostea cel putin o suta de rugaciuni noaptea si tot atatea ziua.

Sfantul Patrick a avut doua viziuni: in prima i se arata ca se va intoarce acasa, iar in a doua i se spunea ca vaporul lui este gata. Descoperirea facuta de Dumnezeu se implineste, astfel ca dupa sase ani petrecuti in robie, reuseste sa revina la parintii sai.

Mai tarziu, il intalneste in Auxerre pe Sfantul Gherman, episcopul orasului. Are parte de un alt vis, in care i se cere sa mearga in Irlanda. Ii cere sfat Sfantului Gherman in privinta visului, iar acesta pentru ca se rugase lui Dumnezeu sa-i daruiasca o persoana care sa-l inlocuiasca pe Sfantul Paladie, a vazut in acest vis un raspuns al lui Dumnezeu. Facem precizarea ca Sfantul Paladie parasise Irlanda dupa mai putin de un an de la hirotonirea sa, din cauza cruzimii irlandezilor.

Este hironit episcop si in anul 432 pleaca de la manastirea din Auxerre impreuna cu cativa insotitori, spre Irlanda. Inconjurat de pagani, Sfantul Patrick a avut parte de multe incercari.

Druizii se vor arata nemultumiti de prezenta Sfantului Patrick si il vor trimite pe Dichu sa-l omoare. Acesta intepeneste in momentul in care ridica sabia sa-l omoare. Sfantul Patrick il dezleaga de puterea nevazuta care il tinea in loc. Drept raspuns pentru minunea savarsita, Dichiu ii va oferi sfantului un adapost in care acesta va savarsi Sfanta Liturghie. Dupa aceasta minune, multi irlandezi au primit credinta in Hristos. Mai tarziu, impreuna cu ucenicii sai a botezat intreaga tara.

Sfantul Patrick a trecut la cele vesnice pe 17 martie in jurul anului 480. Este infatisat in iconografie tinand in mana un trifoi (o planta cu trei frunze), simbol al Sfintei Treimi, un singur Dumnezeu in fiinta, dar intreit in persoane. Este sarbatorit in fiecare an, pe 17 martie.

Ziua inchinata Sfantului Patrick este sarbatorita nu doar in Irlanda, ci in mai multe tari din lume. Cel mai important festival este considerat a fi cel de la la Dublin, din tinutul Leinster.

Pentru o lectură aprofundată vedeți cartea Părintelui Vlad Benea, Sfinții insulelor Britanice, la finalul cărții se găsește și acatistul tuturor sfinților britanici.

Sfinte Părinte Patrick roagă-te pentru noi!

PV


Informatii utile

în 23 iunie- examen, licenta scris

În 27 iunie-licenta- sustinere orala

4 iulie- jurământul… scz mărturisirea

11-16 iulie- inscrierea la master

21 iulie– rezultatele admiterii la master

21-26 iulie– confirmarea locurilor

27 iulie– rezultate finale…

Doamne ajută și spor în toate!

 

PV

%d blogeri au apreciat asta: