Archive for Martie, 2012



Multumim maestrului Mihail Buca, proto-psaltul Patriarhiei  pentru posibilitatea acordata de a avea Paraclisul Maicii Domnului la indemana si in aceasta varianta. Pe langa obisnuita melodie a paraclisului avem si interpretarea sublima in limba araba…

معظم الام مقدسه من الله ارحمنا في اللغة العربية (Presfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi!)

 

PV

Anunțuri

Parintele Profesor Ioan Bizau, asa cum ne-am obisnuit cu dumnealui deja, a lansat de curand cartea Experienta liturgica a prezentei lui Dumnezeu in viata lumii, o carte din 10 capitole generoase si cu abordari noi asupra unor problematici. A aparut la editura EIKON, Cluj Napoca. O puteti achizitiona de la librariile cu colportaj bisericesc, de la Librarium (pe Eroilor) sau chiar de la Parintele I. Bizau.

Acceptarea lumii in Liturghie prin mijlocirea darurilor euharisticeeste dovada cea mai puternica a faptului ca lumea n-a incetat niciodata sa fie creatia lui Dumnezeu, ca pacatul si stricaciunea incuibate in structurile ei odata cu caderea lui Adam nu L-au facut pe Dumnezeu se Se izoleze intr-un spatiu metafizic neutru in raport cu ea. Aceasta este dovada incontestabila ca ceea ce suntem, ceea ce facem si ceea ce ne angajeaza pe noi oamenii in raport cu lumea poate si trebuie sa fie integrat in Litughie ca ofranda adusa Celui Preainalt… Edificiul de cult are un rol esential in realizarea vocatiei liturgice a omului si a lumii… si intreaga creatie poate ajunge si ramane in starea de templu cosmic sau biserica actualizata numai impreuna cu spatiul liturgic, cu adunarea credinciosilor reuniti in acest spatiu pentru a face experienta prezentei si lucrarii personale a lui Dumnezeu in viata lumii.

Despre dor


CE E DORUL?

Noica il descrie in felul urmator:

“Virtutile lui sunt deosebite, cu adevarat imparatesti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvint al deschiderii si totodata inchiderii unui orizont; unul al intimitatii cu departarile, al aflarii si cautarii; un cuvint al stiutului si nestiutului, al limitatiei si nelimitatiei, al concretului si abstractului, al atractiei de ceva determinat si al pierderii in ceva indeterminat. Are o splendida suveranitate in el, dar e un cuvint al inimii numai, si nu al gindului, dupa cum e un cuvint al visului, si nu intotdeauna al faptei; … te poarta cind spre trecut, cind spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet”.

Acestea ne-au mai ramas de la o somitate numita Bartolomeu Anania si ecoul predicilor care se aude tot mai slab in zilele noastre…

PV


Frumusetea imnografica a canonului Sfantului Andrei imbraca nevointa si dorul dupa Dumnezeu din Postul Mare intr-o accentuata dorinta de a ne curati sufletul si a lucra la frumusetea noastra interioara, dar totodata ne si face sa ne vedem pacatele noastre. Citirile canonului din prima saptamana a Postului ne sunt merinde duhovniceasca pe perioada postului si ne sunt reamintite in saptamana a cincea a Postului Mare pentru a ne intari si determina sa dorim si sa primim merindea cea adevarata -Trupul si Sangele lui Hristos- pentru a pasi spre Imparatia cerurilor. Am ales cateva fragmente din cantarile canonului, pe care daca il citim cu luare aminte, nu numai  ca ne minunam de frumusetea lui, ci ne si determina la pocainta…

 

 

 

 

Mai mult decât toţi oamenii, eu însumi am greşit Ţie; ci Te milostiveşte, Mântuitorule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.

Întunecatu-mi-am, frumuseţea sufletului cu plăcerile poftelor, şi cu totul toată mintea ţărână mi-am făcut.

Ruptu-mi-am acum veşmântul cel dintâi, pe care mi l-ai ţesut mie, Ziditorule, dintru început; şi pentru aceasta zac acum gol.

Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a ţesut-o mie şarpele cu sfătuirea, şi mă ruşinez.

Pierdutu-mi-am frumuseţea cea întâi-zidită şi podoaba mea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.

Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi ţesută de Dumnezeu.

Îmbrăcat sunt cu îmbrăcaminte de ruşine, ca şi cu nişte frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvoinţa mea.

Îmbrăcatu-m-am urât cu haina împestriţa-tă şi sângerată ruşinos, prin curgerea vieţii celei cu patimi şi iubitoare de desfătări.

Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile frumuseţea chipului celui dintâi; dar ca pe drahmă, oarecând, căutându-mă, aşa mă află.

Păcătuit-am ca şi desfrânata şi strig Ţie: Eu însumi am greşit! Primeşte, Mântuitorule, ca mir şi lacrimile mele.

Tu însuţi, suflete al meu, ai deschis zăvoarele mâniei Dumnezeului tău, şi ţi-ai înecat trupul, ca şi tot pământul, şi faptele şi viaţa; şi ai rămas afară de corabia cea mântuitoare.

Se apropie, suflete, sfârşitul, se apropie şi nu te îngrijeşti, nu te pregăteşti; vremea se scurtează, scoală-te; aproape lângă uşi este Judecătorul: ca un vis, ca o floare trece vremea vieţii. Pentru ce în deşert ne tulburăm?

Deşteaptă-te, o, sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai făcut, şi adu-le la vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală faptele tale şi cugetele tale lui Hristos, şi te îndreptează…

Pierzand chipul cel dintai si apropindu-se sfarsitul, noi nu ramanem in aceasta stare de rusine si de goliciune, pustietate duhovniceasca, ci tristetea ni se transforma in bucurie prin patima lui Hristos, iar prin invierea Sa si impartasirea cu El viata noastra capata dimensiunea unei primaveri duhovnicesti:

 

Trupul Tău şi sângele pentru toţi Ţi-ai pus, Cuvinte, răstignindu-Te; trupul, adică ca să mă înnoieşti, iar sângele ca să mă speli. Duhul ţi-ai dat ca să mă aduci, Hristoase, Părintelui Tău.

Fie-mi mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, totodată şi băutură şi apa iertării ce a izvorât, ca să mă curăţesc cu amândouă, ungându-mă şi bând, şi ca o ungere şi băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viaţă.

Biserica a câştigat pahar coasta Ta cea purtătoare de viaţă, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei; spre închipuirea celei vechi şi a celei noi, a amânduror legilor, Mântuitorul nostru.

Deşi eşti fântână adâncă, Stăpâne, izvorăşte-mi ape din preacuratele Tale vine. Ca bând, ca şi Samarineanca, să nu mai însetez. Că izvoare de viaţă izvorăşti.

Siloam să-mi fie mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl şi eu luminile sufletului şi să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci.

 Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească, pe care ai pierdut-o de demult; dar aprinzând făclie pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută şi află chipul Tău…

 

Sfinte Andrei roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

PV

%d blogeri au apreciat asta: