Frumusetea imnografica a canonului Sfantului Andrei imbraca nevointa si dorul dupa Dumnezeu din Postul Mare intr-o accentuata dorinta de a ne curati sufletul si a lucra la frumusetea noastra interioara, dar totodata ne si face sa ne vedem pacatele noastre. Citirile canonului din prima saptamana a Postului ne sunt merinde duhovniceasca pe perioada postului si ne sunt reamintite in saptamana a cincea a Postului Mare pentru a ne intari si determina sa dorim si sa primim merindea cea adevarata -Trupul si Sangele lui Hristos- pentru a pasi spre Imparatia cerurilor. Am ales cateva fragmente din cantarile canonului, pe care daca il citim cu luare aminte, nu numai  ca ne minunam de frumusetea lui, ci ne si determina la pocainta…

 

 

 

 

Mai mult decât toţi oamenii, eu însumi am greşit Ţie; ci Te milostiveşte, Mântuitorule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.

Întunecatu-mi-am, frumuseţea sufletului cu plăcerile poftelor, şi cu totul toată mintea ţărână mi-am făcut.

Ruptu-mi-am acum veşmântul cel dintâi, pe care mi l-ai ţesut mie, Ziditorule, dintru început; şi pentru aceasta zac acum gol.

Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a ţesut-o mie şarpele cu sfătuirea, şi mă ruşinez.

Pierdutu-mi-am frumuseţea cea întâi-zidită şi podoaba mea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.

Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi ţesută de Dumnezeu.

Îmbrăcat sunt cu îmbrăcaminte de ruşine, ca şi cu nişte frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvoinţa mea.

Îmbrăcatu-m-am urât cu haina împestriţa-tă şi sângerată ruşinos, prin curgerea vieţii celei cu patimi şi iubitoare de desfătări.

Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile frumuseţea chipului celui dintâi; dar ca pe drahmă, oarecând, căutându-mă, aşa mă află.

Păcătuit-am ca şi desfrânata şi strig Ţie: Eu însumi am greşit! Primeşte, Mântuitorule, ca mir şi lacrimile mele.

Tu însuţi, suflete al meu, ai deschis zăvoarele mâniei Dumnezeului tău, şi ţi-ai înecat trupul, ca şi tot pământul, şi faptele şi viaţa; şi ai rămas afară de corabia cea mântuitoare.

Se apropie, suflete, sfârşitul, se apropie şi nu te îngrijeşti, nu te pregăteşti; vremea se scurtează, scoală-te; aproape lângă uşi este Judecătorul: ca un vis, ca o floare trece vremea vieţii. Pentru ce în deşert ne tulburăm?

Deşteaptă-te, o, sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai făcut, şi adu-le la vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală faptele tale şi cugetele tale lui Hristos, şi te îndreptează…

Pierzand chipul cel dintai si apropindu-se sfarsitul, noi nu ramanem in aceasta stare de rusine si de goliciune, pustietate duhovniceasca, ci tristetea ni se transforma in bucurie prin patima lui Hristos, iar prin invierea Sa si impartasirea cu El viata noastra capata dimensiunea unei primaveri duhovnicesti:

 

Trupul Tău şi sângele pentru toţi Ţi-ai pus, Cuvinte, răstignindu-Te; trupul, adică ca să mă înnoieşti, iar sângele ca să mă speli. Duhul ţi-ai dat ca să mă aduci, Hristoase, Părintelui Tău.

Fie-mi mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, totodată şi băutură şi apa iertării ce a izvorât, ca să mă curăţesc cu amândouă, ungându-mă şi bând, şi ca o ungere şi băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viaţă.

Biserica a câştigat pahar coasta Ta cea purtătoare de viaţă, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei; spre închipuirea celei vechi şi a celei noi, a amânduror legilor, Mântuitorul nostru.

Deşi eşti fântână adâncă, Stăpâne, izvorăşte-mi ape din preacuratele Tale vine. Ca bând, ca şi Samarineanca, să nu mai însetez. Că izvoare de viaţă izvorăşti.

Siloam să-mi fie mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl şi eu luminile sufletului şi să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci.

 Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească, pe care ai pierdut-o de demult; dar aprinzând făclie pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută şi află chipul Tău…

 

Sfinte Andrei roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

PV

Anunțuri