Category: Biografii



MITROPOLITUL GRIGORIE DASCĂLUL
al Ţării Româneşti
(1765-1834)

a. Viaţa

                    Acest luminat dascăl şi ierarh al Bisericii lui Hristos a fost cel mai de seamă mitropolit al Ţării Româneşti din secolul XIX. S-a născut în Bucureşti, în anul 1765, din părinţi iubitori de Dumnezeu. Din botez se chema Gheorghe Miculescu. La vârsta de şapte ani, a fost dat să înveţe carte la şcoala elinească de la Mănăstirea Sfântul Sava. Aici se împrieteneşte cu monahul Gherontie de la Mănăstirea Neamţ, căruia îi devine ucenic. Dorind să slujească toată viaţa lui Hristos, după terminarea studiilor, tânărul ucenic părăseşte casa părintească şi se duce cu monahul Gherontie la Mănăstirea Neamţ. Aici cunoaşte pe marele stareţ Paisie şi gustă din frumuseţea vieţii duhovniceşti.

Prin anul 1790 este călugărit şi hirotonit diacon de Cuviosul Paisie, primind numele marelui ierarh Grigorie Teologul. Apoi este rânduit, împreună cu duhovnicescul său părinte Gherontie, la traducerea operelor Sfinţilor Părinţi din limba greacă în limba română. În anul 1812 călătoresc amândoi la Sfântul Munte. La întoarcere, monahul Gherontie este ucis de tâlhari aproape de Dunăre, iar ierodiaconul Grigorie se întoarce singur la metanie.

În anul 1820, ierodiaconul Grigorie părăseşte pământul Moldovei şi se stabileşte la Mănăstirea Căldăruşani. Iar la 10 ianuarie, 1823, este hirotonit episcop şi ales mitropolit al Ţării Româneşti, păstorind Biserica lui Hristos cu multă dragoste şi înţelepciune timp de 11 ani.

La 22 iunie, 1834, mitropolitul Grigorie, supranumit „Dascălul”, moare şi este înmormântat lângă zidul catedralei în partea de nord. După şapte ani, osemintele sale s-au strămutat în gropniţa Mănăstirii Căldăruşani, iar în prezent sunt aşezate în pridvorul bisericii.

Canonizat de BOR la 21 mai, 2006.

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

  1. Se spunea despre mitropolitul Grigorie că, pe când era elev la şcoala elinească din Mănăstirea Sfântul Sava, era cel mai silitor la învăţătură dintre toţi cei 75 de elevi. De asemenea, îşi petrecea tinereţea cu multă înţelepciune, în post, în rugăciune şi în citirea Sfinţilor Părinţi.

  2. Se mai spunea despre dânsul că, după venirea părintelui Gherontie de la Mănăstirea Neamţ la Colegiul Sfântul Sava, atât de mult s-a folosit tânărul Gheorghe de smerenia şi blândeţea inimii lui, că, după terminarea şcolii, s-a făcut şi el călugăr.

  3. Se spunea iarăşi, că atât de mare era legătura dragostei între părintele Gherontie şi ucenicul său, Gheorghe, că, până la moarte, nimeni dintre oameni şi nimic pământesc nu i-ar fi putut despărţi pe unul de altul. Prin ei „împreună petreceau călugăria şi cărturăria, smerenia şi înţelepciunea, dorul de Hristos cu dorul de cunoaştere, blândeţea cu ascultarea”.

  4. Văzând stareţul Paisie pe acest tânăr bătrân intrând în nevoinţa duhovnicească şi cunoscând întru sine că va fi vas ales al Bisericii lui Hristos, îndată l-a tuns în schima monahală şi l-a făcut diacon. Şi era părintele Grigorie foarte smerit şi ascultător către toţi.

  5. La traducerea cărţilor din limba greacă, împreună lucrau şi se ajutau ierodiaconul Grigorie cu părintele său duhovnicesc Gherontie. Tot ce tălmăcea unul, îndrepta celălalt. Ei au tradus împreună multe cărţi, precum: Patericul, tipărit la Bucureşti în anul 1828; Octoihul, tipărit la Râmnic şi Buda în anul 1811; Adunarea pe scurt a dumnezeieştilor dogme, tipărită la Mănăstirea Neamţ în anul 1816; Tâlcuire pe scurt la antifoanele celor 8 glasuri, tipărită tot la Mănăstirea Neamţ, 1817; Cele 12 mineie, tipărite la Buda în anii 1804- 1805; Vieţile Sfinţilor, tipărite la Mănăstirea Neamţ, între anii 1807-1815 şi la Bucureşti, între anii 1834-1836; Tâlcul Evangheliei, rămas în manuscris; Cărţi de învăţătură pentru Seminarul de la Socola şi altele.

  6. Cerând mitropolitul Dositei al Ţării Româneşti de la Veniamin Costachi, părintele Moldovei, să-i trimită doi monahi tălmăcitori din limba greacă, acesta îi trimite pe smeriţii călugări Gherontie şi Grigorie din Mănăstirea Neamţ. Cei doi monahi reînfiinţează tipografia Mitropoliei din Bucureşti, tipăresc cărţi de slujbă şi învăţătură, pun în rânduială biblioteca, apoi se întorc iarăşi în Moldova, la metania lor.

  7. Se spunea pentru ierodiaconul Grigorie că mare şi nemângâiată durere a avut când a văzut pe părintele său duhovnicesc Gherontie ucis de tâlhari la întoarcere din Muntele Athos. Deci, îngropându-l acolo, peste Dunăre, la o mănăstire şi plângând mult pentru el, s-a întors la Mănăstirea Neamţ. După şapte ani ucenicul îi aduce osemintele fericitului său stareţ şi le îngroapă în pământul ţării.

  8. Călăuzit de harul Duhului Sfânt, smeritul ierodiacon Grigorie părăseşte Mănăstirea Neamţ, prin anul 1820, şi se stabileşte la Căldăruşani, într-o chilie foarte săracă, afară de zidul mănăstirii. Singura lui avere era o desagă cu cărţi şi o rogojină pe pat. Aici petrecea ziua şi noaptea în post şi rugăciune, tălmăcind cărţi din porunca mitropolitului şi necăutând nici o dregătorie bisericească. Era aşa de nevoitor la cele duhovniceşti, încât toată noaptea priveghea. Numai „lumina zilei îi stingea lumânarea în chilie”.

  9. La începutul anului 1823 a venit la chilia lui o solie de la Bucureşti şi i-a spus:
    – Domnul ţării vrea să te facă mitropolit şi te cheamă!
    – Că măria sa, Vodă, mă cheamă, voi veni, a zis el, dar ca să fiu păstor al turmei lui Hristos eu, nevrednicul, numai de gândul acesta mă cutremur.
    A doua zi a plecat pe jos spre Bucureşti.

  10. Cum trecea noaptea prin satul Tunari, preotul l-a văzut rău îmbrăcat şi l-a închis în coteţul porcilor, crezând că este vreun călugăr hoinar. A doua zi, o slugă i-a dat drumul pe ascuns. După puţin timp, preotul l-a văzut mitropolit şi s-a înfricoşat. Iar blândul păstor, zâmbind, i-a zis:
    – Nu te teme, părinte, că porcii sfinţiei tale s-au purtat bine cu mine!

  11. După trei zile, ierodiaconul Grigorie a primit să fie păstor al turmei lui Hristos. Apoi, hirotonindu-se, domnitorul Grigorie Ghica i-a înmânat cârja şi î-a zis:
    – Nici celui care a alergat, nici celui ce s-a rugat, ci celui pe care l-a binevoit Dumnezeu!

  12. Ca părinte duhovnicesc al Ţării Româneşti, mitropolitul Grigorie era pentru toţi exemplu de sfinţenie, de sărăcie desăvârşită şi de dragoste pentru mântuirea turmei. În cele trei eparhii – Buzău, Râmnic şi Argeş – a pus episcopi noi pe care îi sfătuia să cerceteze regulat turma, să se ostenească la îndreptarea Bisericii şi „să nu stea la sfaturi şi pricini deşarte”. Apoi a cerut „să nu se mai facă hirotonii necanonice”.

  13. Acest mare mitropolit purta multă grijă pentru întemeierea de şcoli spre luminarea poporului, fiind numit de domn efor al tuturor şcolilor din ţară. La Colegiul „Sfântul Sava” se îngrijea personal să aibă profesori buni şi evlavioşi; lua parte la examene şi dădea ajutor copiilor silitori şi sărmani. Iar când profesorii aveau purtări nepotrivite cu chemarea lor, le spunea:
    – Să vă îndreptaţi cu toţii şi apoi să îndreptaţi; să dobândiţi năravuri bune, apoi să învăţaţi de năravuri. Să fiţi cu toţii sfinţi sau aproape de sfinţi, precum erau dascălii cei mai dinainte într-acest loc.

  14. Mitropolitul Grigorie a stăruit să se înfiinţeze seminarii în fiecare eparhie, devenind astfel adevăratul ctitor al seminariilor din Ţara Românească. S-a îngrijit să facă rânduială prin mănăstiri, punând stareţi români în mănăstirile închinate şi oprind o parte din venituri pentru repararea lor, căci multe din ele ajunseseră în stare de paragină.

  15. Dar şi petrecerea sa duhovnicească este vrednică de amintit. Noaptea dormea foarte puţin, căci se îndeletnicea cu rugăciunea şi cu traducerea de cărţi. Apoi mânca, o dată pe zi, puţine legume şi poame. Purta haine simple de şiac călugăresc şi nu făcea niciodată plimbări. Era încă foarte bun chivernisitor, însă darnic cu săracii şi văduvele. Iar când era vorba de tipărit cărţi şi de dat ajutoare la elevi, nu precupeţea banii.

  16. Acest înţelept mitropolit întrecea pe toţi din vremea sa cu râvna şi cunoaşterea Sfinţilor Părinţi. Pătrundea şi stăpânea cu multă pricepere învăţătura ortodoxă a dogmelor şi a Sfintei Scripturi, pentru care i se spunea „teologul Grigorie, înalt în ştiinţe şi în înţelepciune, adânc în noimă şi smerit cugetător în isprăvi şi în lucrare”. Iar dregătorii ţării şi poporul îl numeau „Mitropolitul Grigorie Dascălul”, precum se numeşte până astăzi.

  17. Văzând acest mare ierarh „că neamul nostru românesc este evlavios din fire, dar sărac de armele credinţei, s-a aprins cu râvna pentru luminarea lui” prin traducerea şi tipărirea lucrărilor Sfinţilor Părinţi. Cât a fost mitropolit pe scaunul Ţării Româneşti a tradus şi tipărit, atât la Bucureşti, cât şi la Buzău şi Căldăruşani, următoarele cărţi:
    Cuvintele despre putederea Sfântului Duh ale lui Iosif Vrienie, Împărţire de grâu şi Puţul Sfântului Ioan Gură de Aur, toate trei traduse cât a stat în surghiunie şi tipărite la Buzău, între anii 1832-1833; Epistolele de obşte ale Patriarhului Fotie, rămase în manuscris; Două cuvinte doveditoare pentru purcederea Sfântului Duh ale Sfântului Grigorie Palama; Despre cele opt gânduri ale Sfântului Casian Românul; Viaţa Cuviosului Paisie de la Mănăstirea Neamţ; Din învăţăturile Sfinţilor Trei Ierarhi, ale Sfinţilor Atanasie cel Mare, Ioan Damaschin şi Simeon Noul Teolog, Fericitul Augustin, Teodorii, Teofilact al Ohridei, Atanasie de Paroş şi alţii.
    Pentru tipărirea atâtor cărţi a înfiinţat două tipografii noi, una la Episcopia Buzăului şi alta la Mănăstirea Căldăruşani. Toate cărţile tipărite de el le împărţea în dar la biserici şi în popor.

  18. Pe când era în surghiun (1829-1833), i s-a cerut demisia. Iar el, dorind foarte mult să-şi conducă turma încredinţată lui, a răspuns:
    – Dumnezeu mi-a dat suflet şi eparhie şi, când îmi va ieşi sufletul, atunci voi lăsa eparhia. Căci acestea sunt lucruri care privesc mântuirea sufletelor.

  19. Pe fiii săi duhovniceşti îi învăţa, zicând:
    – Cât avem vreme, să lucrăm cele bune. Să vieţuim după cum zice Apostolul, cu înfrânare, cu dreptate şi cu bună-credinţă. Că după ce ne vom duce de aici, nici un cuvânt de îndreptare nu ne va fi nouă către Cel ce ne va lua seama. Precum nici cârmaciului, după ce se va îneca corabia, nici doctorului, după ce va muri bolnavul.

  20. Apoi adăuga:
    – Ce vom face dar, va zice cineva? Să chemăm doctori iscusiţi şi care nu mint numele, pe Sfinţii Părinţi. Şi auzind sfaturile lor, să ne plecăm lor şi primind plasturii lor, să le punem la rănile noastre. Mai ales că şi reţetele se dau în limba noastră şi în dar.

  21. Iar despre cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care însuşi le-a tradus şi le-a tipărit, spunea:
    – Cât este de dulce vorba sfântului şi cât folos poate să pricinuiască cititorilor, singuri cei ce le vor citi vor mărturisi. Că eu nu îndrăznesc a zice ceva, ca să nu micşorez cu gângăvia mea fiinţa lor sau a dulceţii sau a folosului. Iar dacă Dumnezeu mă va ţine sănătos în surghiun, ajutând El, cu rugăciunile Sfântului voi mai scrie.

  22. Altădată iarăşi spunea:
    – Precum nu am încetat, mai înainte de a mă sui pe scaunul mitropoliei, să mă silesc spre folosul neamului, după cum mărturisesc cărţile cele tipărite, aşa şi după ce m-am suit, aşa şi după ce m-am dus în surghiun. Aşa, cu Dumnezeu să se zică, şi aici, în Sfânta Mănăstire a Căldăruşanilor fiind oprit, mă voi sili ca să se mai dea la lumină acest fel de cărţi, spre slava lui Dumnezeu şi folosul fraţilor. Că numai atât voiesc să trăiesc, cât să ajutorez Pravoslaviei şi neamului şi fraţilor, ca să poată cu înlesnire prin învăţăturile Sfinţilor să dobândească bunătăţile cele veşnice.

  23. Întorcându-se din surghiun în primăvara anului 1834, a început reparaţia catedralei mitropolitane. Dar cei din jurul său, văzându-l slab şi bătrân, l-au întrebat:
    – Înalt Preasfinţite, dar când o să vezi catedrala terminată?
    – Îmi ajunge să încep lucrarea – a răspuns el. Cred că urmaşii neapărat vor sfârşi-o.

  24. Dintre toate cărţile, socotea mitropolitul Grigorie Dascălul că „cele mai potrivite vremii şi patrioţilor de rând” sunt Vieţile Sfinţilor. De aceea a început traducerea şi tipărirea lor. Însă n-a apucat să tipărească decât două volume şi s-a dus la Hristos. Cu câteva ceasuri înainte de obştescul sfârşit a spus către un episcop al său:
    – Să nu se smintească din tipărire Vieţile Sfinţilor şi tipografiile neîncetat să lucreze, tipărind cărţi folositoare de suflet! Apoi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, la 22 iunie, 1834.

  25. Spuneau ucenicii că nu s-a găsit nici o avere în chilia acestui cuvios mitropolit, decât cărţi rânduite să se dea în dar. Deci, fiind plâns de tot poporul, a fost îngropat sub streaşină catedralei. După şapte ani, osemintele sale au fost strămutate la Căldăruşani. Pe craniul său stau scrise până astăzi aceste cuvinte:
    „Acest cap este al preasfinţitului nostru mitropolit Grigorie al III-lea. La anul 1829 din porunca Rusiei s-au dus în Basarabia, iar după slobozenie s-au întors în Bucureşti, la scaunul său şi au răposat în Domnul cu pace la leatu 1834″.  s: http://www.sfânt.ro

Anunțuri

Sfântul Patrick este cel mai iubit si cel mai cunoscut sfant al Irlandei. Sfantul Patrick, luminatorul Irlandei, s-a nascut in jurul anului 381 d.Hr., intr-un sat numit Bannaven Taberniae. Sfantul Patrick provine dintr-o familie de slujitori ai altarului – bunicul sau Potitus a fost preot, iar tatal sau Calpurnius, diacon.

Numele Patrick sau Patrichie insemna in limba latina om de neam mare. Din relatarea vietii sale, aflam ca la varsta de 16 ani ajunge sa uite de Dumnezeu. Cand a implinit aceasta varsta, satul in care se afla este jefuit de pirati, iar el este vandut ca sclav in Irlanda. Ajunge pastor de oi pe muntele Slemish, in Antrim County. Plecarea in robie i-a schimbat desavarsit viata. Din tanarul bogat si lipsit de griji, ajunge persoana care rostea cel putin o suta de rugaciuni noaptea si tot atatea ziua.

Sfantul Patrick a avut doua viziuni: in prima i se arata ca se va intoarce acasa, iar in a doua i se spunea ca vaporul lui este gata. Descoperirea facuta de Dumnezeu se implineste, astfel ca dupa sase ani petrecuti in robie, reuseste sa revina la parintii sai.

Mai tarziu, il intalneste in Auxerre pe Sfantul Gherman, episcopul orasului. Are parte de un alt vis, in care i se cere sa mearga in Irlanda. Ii cere sfat Sfantului Gherman in privinta visului, iar acesta pentru ca se rugase lui Dumnezeu sa-i daruiasca o persoana care sa-l inlocuiasca pe Sfantul Paladie, a vazut in acest vis un raspuns al lui Dumnezeu. Facem precizarea ca Sfantul Paladie parasise Irlanda dupa mai putin de un an de la hirotonirea sa, din cauza cruzimii irlandezilor.

Este hironit episcop si in anul 432 pleaca de la manastirea din Auxerre impreuna cu cativa insotitori, spre Irlanda. Inconjurat de pagani, Sfantul Patrick a avut parte de multe incercari.

Druizii se vor arata nemultumiti de prezenta Sfantului Patrick si il vor trimite pe Dichu sa-l omoare. Acesta intepeneste in momentul in care ridica sabia sa-l omoare. Sfantul Patrick il dezleaga de puterea nevazuta care il tinea in loc. Drept raspuns pentru minunea savarsita, Dichiu ii va oferi sfantului un adapost in care acesta va savarsi Sfanta Liturghie. Dupa aceasta minune, multi irlandezi au primit credinta in Hristos. Mai tarziu, impreuna cu ucenicii sai a botezat intreaga tara.

Sfantul Patrick a trecut la cele vesnice pe 17 martie in jurul anului 480. Este infatisat in iconografie tinand in mana un trifoi (o planta cu trei frunze), simbol al Sfintei Treimi, un singur Dumnezeu in fiinta, dar intreit in persoane. Este sarbatorit in fiecare an, pe 17 martie.

Ziua inchinata Sfantului Patrick este sarbatorita nu doar in Irlanda, ci in mai multe tari din lume. Cel mai important festival este considerat a fi cel de la la Dublin, din tinutul Leinster.

Pentru o lectură aprofundată vedeți cartea Părintelui Vlad Benea, Sfinții insulelor Britanice, la finalul cărții se găsește și acatistul tuturor sfinților britanici.

Sfinte Părinte Patrick roagă-te pentru noi!

PV


Cine este Andrei Andreicuţ

Mitropolitul Andrei Andreicuţ, ex arhiepiscop de Alba Iulia, s-a născut la 24 ianuarie 1949, în satul Oarţa de Sus, judeţul Maramureş, a urmat liceul în Cehul Silvaniei şi cursurile Facultăţii de Construcţii Căi Ferate din Bucureşti (între anii 1967-1972), ulterior fiind repartizat ca inginer la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate din Cluj – Napoca.

Începând cu anul 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, fiind licenţiat în vara anului 1978, când a fost hirotonit preot de către IPS Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului. Ulterior a activat ca preot paroh timp de şapte ani în oraşul Turda (judeţul Cluj). Din toamna anului 1985 a fost transferat, la cererea PS Episcop Emilian Birdaş, la Parohia Ortodoxă Română Maieri I din Alba Iulia, ulterior fiind numit vicar administrativ. Din 1985 a urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, obţinând titlul de „Doctor în Teologie” în anul 1998.

În 25 februarie 1990 a fost ales şi hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, în 4 matie 1990 a fost numit episcop locotenent al Episcopiei Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiaşi an a devenit episcop titular. În 16 iulie 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar Andrei Andreicuţ la rangul de arhiepiscop.

În 1 Decembrie 2002, Preşedinţia României i-a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în gradul de „Mare Ofiţer”.

În 18 Martie 2011 a fost ales de Dumnezeu și de Sfântul Sinod al B.O.R MITROPOLIT al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. Este cea mai înțeleaptă opțiune pentru scaunul de Mitropolit…

Părintelui nostru Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI ANDREICUȚ, dă-i Doamne zile îndelungate, putere de conducere, sănătate și planuri mărețe pentru a lucra mântuirea turmei sale.

PS: Mitropolitul Andrei este un om vestit pentru viața sa aleasă, activitatea pastoral-misionară și care va face infloritor învățământul teologic din Cluj Napoca și nu numai.

Doamne ajută și ține-l puternic pe Părintele nostru, Mitropolitul Andrei! AMIN


Subsemnatul ANANIA VALERIU, pe numele de calugar BARTOLOMEU, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, domiciliat in Cluj-Napoca, P-ta Avram Iancu nr. 18, in varsta de 88 de ani, aflandu-ma in deplinatatea facultatilor mintale, nesilit de nimeni, din vointa mea libera si neviciata, dar cu sanatatea trupului din ce in ce mai subreda si cu sentimentul ca nu mai e mult pana cand Domnul ma va chema acolo unde va crede El de cuviinta, pentru cazul incetarii mele din viata, insemnez aici cateva ganduri testamentare, spre cuvenita plinire si fac urmatoarea dispozitie testamentara:

Las toate drepturile mele de autor Fundatiei „Mitropolitul Bartolomeu”, pe care am infiintat-o, din economiile proprii, pentru a oferi burse tinerilor merituosi, dar lipsiti de posibilitati materiale.

Vreau ca drepturile mele de autor de pe urma Bibliei, la diortosirea careia am lucrat 11 ani, sa revina Fundatiei „Mitropolitul Bartolomeu”.

Doresc ca Fundatia „Mitropolitul Bartolomeu”, al carei fondator sunt, sa imi duca mai departe memoria, sa nu fie niciodata desfiintata, sa nu-i fie schimbat scopul principal pentru care a fost infiintata, iar banii si intregul ei patrimoniu sa nu poata fi folosit in alte scopuri de catre nimeni.

Fiind calugar de la varsta de 20 de ani, am renuntat la orice fel de mostenire de la parintii mei, totul revenindu-le copiilor si nepotilor lor. Economiile mele banesti din ultimii ani, depuse in conturile mele de la banca sau in casa de fier pentru eventualele trebuinte medicale si aflate, sub semnatura si cheie, in grija arhidiaconului Gavril Varva, vor fi transferate in contul Fundatiei „Mitropolitul Bartolomeu”.

Singura mea avere sunt biblioteca si manuscrisele personale, precum si colectia de acte, scrisori si fotografii, toate aflate in resedinta mea din Manastirea Nicula, pe rafturi si in doua seifuri metalice, sub auspiciile Fundatiei Mitropolitul Bartolomeu, din al carui colegiu director face parte si staretul acestei manastiri. Daca si cand se va considera ca acestea pot prezenta un oarecare interes pentru cultura romaneasca, prefer ca la ele sa aiba acces profesorul universitar Aurel Sasu, care mi-a dat acordul in acest sens.

Obiectele personale marunte din resedinta de la Cluj vor ramane pe seama institutiei; cele din resedinta niculeana vor ramane pe loc.

Doresc sa fiu inmormantat in groapa de pamant reavan, avand deasupra piatra pe care mi-am pregatit-o din timp.

Sa nu mi se acorde distinctii post mortem, de nici un fel.

La carma Mitropoliei imi doresc un urmas vrednic si demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al coruptiei de orice fel si sub orice forma, care sa continue si sa desavarseasca ceea ce am inceput eu. Dintre acestea:

Pictarea catedralei in tehnica mozaic.

Radio Renasterea

Revista TABOR

Fundatia „Mitropolitul Bartolomeu”

Policlinica „Sfantul Pantelimon”

Continuarea lucrarilor la mozaicurile din biserica „Schimbarea la Fata” din Cluj-Napoca, sub coordonarea pictorului si teologului italian Marko Ivan Rupnik.

Canonizarea si cultul Sfantului Pahomie de la Gledin

Canonizarea si cultul Sfintilor Martiri Nasaudeni

Gradinita „Sfantul Stelian”

Cer iertare tuturor celor carora le-am gresit, intr-un fel sau altul, asa cum si eu, la randu-mi, ii iert pe toti cei care, cu voie sau fara voie, mi-au gresit.

Declar ca nu am copii, iar parintii imi sunt decedati.

Numesc executor testamentar, in baza art. 910 si urmatoarele din Codul Civil pe preotul Bogdan Ivanov, actualul meu secretar de cabinet caruia ii incredintez spre executare acest testament.

Orice Testament anterior acestuia devine nul si neavenit.

† BARTOLOMEU VALERIU ANANIA

%d blogeri au apreciat asta: